Istoricul cercetărilor privind românii din Covasna şi Harghita

Romani-Covasna-Harghita-Blog-Roncea

Este unanim acceptat ca istoria acestei zone a arcului intracarpatic nu incepe cu colonizarea secuilor, iar dupa acest moment, istoria nu se rezuma doar la cronica unei unice si privilegiate etnii, asa cum incearca sa prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesati. Ea inseamna convietuire, interferente, complementaritate si nu in ultimul rand, o zestre comuna de avere materiala, morala si spirituala, o anumita demnitate a dimensiunii istorice legate de un destin comun, care ar trebui sa creeze o permanenta punte de legatura si de apropiere, valori care se impun cu mare forta in constructia viitoarei Europe.

Intr-unul din primele sale studii referitoare la legaturile secuilor cu romanii, Nicolae Iorga mentiona: “locuind impreuna cu romanii si inconjurati din toate partile de catre acestia, secuii au avut relatii multiple economice, sociale, politico-militare, atat cu romanii din sudul Transilvaniei, cat si cu cei din Moldova si Muntenia, inregistrandu-se in permanenta o circulatie asidua, cu deplasari de populatie dintr-o parte in alta a muntilor”, realitate pusa in evidenta atat de documente, cat si de bogatul fond de antroponime si de toponime. Intr-un alt studiu, Nicolae Iorga preciza: “Timp de sapte veacuri dupa stabilirea secuilor in estul Transilvaniei, secuii au avut cele mai intense legaturi si amestecuri etno-lingvistice, de influentari reciproce cu romanii conlocuitori; cu secuii avem o simbioza, adica o viata impreuna, cu ungurii numai o vecinatate. Deosebirea este esentiala”. Rezultatul acestei convietuiri a condus la numeroase interferente si similitudini privind locuinta, felul de lucru, imbracamintea, datinile si obiceiurile, folclorul, practicile familiale si organizarea habitatului.

Istoria secuilor, de la colonizare pana astazi, a beneficiat de numeroase cercetari, concretizate de-a lungul timpului intr-un numar insemnat de lucrari, care imbogatesc istoria noastra nationala, bineinteles cele care au tratat acest subiect cu seriozitate si rigoare stiintifica, si nu de pe pozitii tendentioase, exclusiviste, unilaterale si intolerant sovine. Din pacate, studiul vietii istorice si spiritual-culturale a comunitatilor romanesti din judetele Covasna si Harghita n-a fost, pana nu demult, un subiect predilect al istoriografiei romane si straine. Caracterul “delicat” (defectuos inteles) al acestei teme, dificultatea si putinatatea aparenta a surselor de cercetare, au fost adesea invocat ca motiv al acestei stari de fapt. Abia in anii 1970-1980, savantul clujean Ion I. Russu deschide cu curaj o perspectiva generala asupra subiectului, in celebrul sau volum Secuii si romanii, aparut postum, in 1990, reluand cercetarile unor istorici romani din perioada interbelica: Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, Elie Campeanu, Stefan Manciulea, .eodor Chindea, Emil Micu s.a. Drumul deschis va fi continuat de Antonie Plamadeala, Mircea Pacurariu, Ioan Ranca, Ioana Cristache- Panait, Mihai Racovitan, Ana Grama, Liviu Boar, Mircea Sfarlea, Alexandru Moraru, Elena Mihu si de alti cativa istorici, arhivisti, etnografi si sociologi din generatia tanara.

Istoria cercetarii acestei teme nu este lipsita de distorsiuni, mai ales din partea istoriografiei maghiare, care a dus uneori lucrurile pana la negarea cea mai intoleranta si sovina a existentei elementul romanesc (Orbán Balázs afirma, in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, ca tinutul Odorheiului “este atat de maghiar, incat si pasarea ciripeste in ungureste”). Nu lipsesc nici tratarile superficiale si exagerarile unor autori romani, care au abordat subiectul mai mult emotional decat pe baza de izvoare istorice. Intelegerea cat mai exacta, corecta si globala a fenomenului romanesc in aceasta zona din inima Romaniei, in dimensiunea lui istorica, are o insemnatate deosebita pentru eliminarea unor clisee si realitati prezentate distorsionat si tendentios, care pot perpetua in timp stari de tensiune si pot alimenta sovinismul atat de inradacinat in istorie, intarziind astfel procesul unei necesare si corecte conectari a societatii romanesti in sistemul marilor valori democratice europene. In acord cu aspiratiile unei istoriografii noi, care postuleaza primatul informatiei stiintifice, bazata pe surse documentare riguroase, oneste si indiscutabile din punct de vedere al credibilitatii emitatorului, autorii acestui volum au pornit la drum beneficiind si de solidele cercetari din ultimul timp.

Reconstituirea vietii istorice a comunitatilor romanesti prin abordarea unor trasaturi esentiale legate de destinul acestora raportat la evenimentele din istoria bisericii, stalp al duratei lor etnice, impreuna cu scoala, institutiile si asociatiile culturale, aspectele spirituale si etnografice care le-au marcat civilizatia in timp, nu se poate face decat urmarind evolutia fiecarei comunitati in parte, din aceasta perspectiva. Studiul societatii romanesti istorice si contemporane din Covasna si Harghita se impune prin cunoasterea contributiei acesteia, intr-un spatiu al marilor vitregii ale istoriei, la imbogatirea patrimoniului civilizatiei materiale si culturalspirituale a zonei, a Transilvaniei si a tarii. “Romanii au castigat batalia cu timpul istoric si cu neprietenii … existand”, conchide cercetatoarea Ana Grama. Miracolul romanesc din curbura intracarpatica consta in victoria asupra timpului istoric, impunandu-si prezenta in intregul spatiu, alaturi de secui, si creand valori de civilizatie impreuna cu cei cu care soarta le-a unit destinul. Este pilduitoare acea forta morala si exemplara dainuire prin credinta, cultura si atasament fata de neam si “lege romaneasca” a unor comunitati din aceasta zona, care au dat afirmarii romanismului in veacurile trecute, cum a fost cazul la: Bretcu, Toplita, Covasna, Araci, Voslobeni, Intorsura-Buzaului, Gheorgheni, Valcele, Tulghes, Sita-Buzaului, Bilbor, Zagon, Corbu, Zabala, Subcetate, Sarmas, Barcani, Dobarlau etc., asemenea altor centre din Ardeal, cum au fost Salistea si Poiana Sibiului, Simleu Silvaniei, Rodna, Hateg, Fagaras, Beius, Oradea, Deva, Orastie, Nasaud, Blaj, Boita, Abrud, Sacele, Brasov.

Din pacate, in sud-estul Transilvaniei istoria a fost si una de durere, de nedreptate si de intoleranta. Aici, mai mult ca in alte parti – exceptie satele romanesti ramase azi in Ungaria, s-au petrecut procese de deznationalizare masiva si sistematica, in multe sate limba romana fiind in prezent folosita doar in biserica. Despre existenţa  românilor maghiarizaţi, mai amintesc astăzi doar documentele istorice, bisericile ortodoxe rămase fără credincioşi şi rădăcina numelor unor actuali maghiari şi secui.  Sunt aproape de noi ororile care au urmat Dictatului de la Viena, cu indelungatele si regretabilele lui reverberatii din epoca stalinista si, mai aproape, rabufnirile antiromanesti de dupa revolutia din decembrie 1989, cu sloganuri si atrocitati deloc schimbate, care nu pot fi negate si nu pot fi trecute cu vederea, iar “ocolirea” lor nu serveste adevarului istoric. Aceasta cu atat mai mult, cu cat evenimentele mentionate nu sunt presupuneri sau aproximatii istorice, ci dovezi materiale care continua si astazi sa constituie o marturie tragica a acelor vremi. Ideal ar fi, cum afirma carturarul Antonie Plamadeala, “sa ne intoarcem in istorie “sine ira et studio”, s-o scriem impreuna asa cum a fost, fara sa ne jenam, ca sa nu mai ramana in subsolurile constiintei noastre istorice nici un temei de intretinere, de izbucnire, de continuare, de reluare a dusmaniei care pare a ne fi fatala si unora si altora!”.

In spiritul acestor idei au fost redate inclusiv aceste momente sensibile ale convietuirii interetnice romano-maghiare, cum le atesta documentele bisericesti si laice. Fireste, tabloul vietii romanilor in zona nu se reduce doar la aceste aspecte, relevand stradania comunitatilor romanesti de a-si construi edificii si institutii comunitare, de a imbogati si pastra cu sfintenie valorile materiale si culturale ce le erau si le sunt specifice. In acest sens, cercetarea istorica a problemei romanilor din Covasna si Harghita s-a pornit de la o mare varietate de surse documentare, cele mai multe inedite. Pentru o incadrare in dimensiunea istorica a intregului areal sud-est transilvan, ne-am folosit in primul rand de lucrarile care prezinta vestigiile arheologice deosebit de bogate ale zonei. Demersul nostru a fost facilitat de aparitia recenta a repertoarelor arheologice ale celor doua judete (prin stradania unui grup de prestigiosi specialisti sub coordonarea dr. Valeriu Cavruc si dr. Gheorghe Lazarovici, a lucrarii Dacii in estul Transilvaniei semnata de dr. Viorica Crisan, a studiilor si articolelor pe aceasta tema aparute in Angustia.

Au fost consultate lucrarile unor autori care s-au aplecat cu onestitate si competenta asupra fenomenului romanesc din fostele scaune secuiesti. Sirul acestora ar putea incepe cu marele savant Nicolae Iorga care, inainte de 1919, a scris despre romanii din aceste parti urgisite de istorie. Este cunoscuta apoi competenta cu care protopopul-carturar Elie Campeanu a colaborat la Enciclopedia Romana, aparuta la sfarsitul sec. al XIX-lea, sub egida ASTREI si sub coordonarea lui C. Diaconovici, despre romanii din bazinul Giurgeului. Seria studiilor lui Iorga despre romanii din secuime incepe in 1914, odata cu publicarea lucrarii Acte romanesti din Ardeal privitoare in cea mai mare parte la legaturile secuilor cu Moldova. Tot de atunci sunt cunoscute lucrarile referitoare la folclorul romanesc din Araci, Valcele si imprejurimi, semnate de Dimitrie Cioflec si de I.G. Bibicescu. Parcurgand bibliografia problemei, Liviu Boar a facut o structurare a studiilor, articolelor si lucrarilor publicate de-a lungul timpului, astfel: prima etapa este cea pana la 1 Decembrie 1918 cand problema a fost abordata aproape exclusiv de istoriografia maghiara; a doua etapa este perioada interbelica, in care autorii maghiari atat din Romania, cat si din Ungaria, care se considera nedreptatita istoric de Tratatul de la Trianon, au continuat sa abordeze istoria Scaunelor secuiesti, dar au aparut si o serie de studii, articole si chiar carti dedicate problemei, scrise de istorici romani, care incercau pe baza argumentelor avute la indemana sa prezinte o istorie a romanilor maghiarizati din Scaunele secuiesti.

O etapa controversata a istoriografiei problemei o constituie perioada totalitarismului comunist (1944-1989) cand, in ciuda indicatiilor Partidului Comunist, care considera rezolvata problema nationala, au aparut o serie de lucrari scrise atat de istorici romani si maghiari din Romania, dar si de istorici din Ungaria, care au contestat cu vehementa istoriografia romaneasca privind Transilvania in general si istoria Secuimii in special.

Ultima etapa, care este foarte bogata pe taram istoriografic, este cea de dupa 1989, cand au aparut o serie de lucrari fundamentale pentru elucidarea acestei probleme atat de controversate a istoriei Secuimii si indeosebi a existentei si afirmarii elementului romanesc din aceasta zona. Un reviriment s-a petrecut in perioada de dupa Marea Unire, cand situatia dramatica a romanilor maghiarizati a atras atentia oamenilor de cultura, a cercurilor stiintifice si a forurilor de decizie politica. Atunci au aparut lucrarile lui Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, Stefan Manciulea (Romanii din Secuime, ms.), Teodor Chindea, Petre Ramneantu, Nicolae Sulica, Aurel Nistor si ale altora.

Este semnificativ si faptul ca in perioada interbelica, o pleiada de personalitati culturale s-au atasat problemei romanilor din secuime, nu atat scriind despre ei, ci si vizitandu-i, sprijinindu-le viata spirituala, participand la activitatile lor culturale, colaborand la presa romaneasca locala. Printre acestia se aflau si: Nicolae Iorga, Octavian Goga, Alexandru Lapedatu, Stefan Metes, Vasile Goldis, Dimitrie Gusti, Mihail Sadoveanu, Onisifor Ghibu, St. O Iosif, Emil Garleanu, .eodor D. S. Sperantia pe langa Miron Cristea, Octavian Taslauanu, Ghita Popp, Nicolae Colan, Romulus Cioflec, Alexandru Nicolescu, Justinian Teculescu, Veniamin Nistor, Aurel Gociman – Oituz, etc. personalitati nascute in localitati din cele doua judete.

In momentul dramatic 1940-1944 s-a resimtit cu si mai mare acuitate problema romanilor din arcul intracarpatic, ajunsi din nou intr-o situatie limita. In aceste conditii au aparut si lucrarile Tinutul Secuilor de Sabin Opreanu, in limba germana; Romanii din Tg. Secuiesc si satele din imprejurimi, dupa cronica bisericii ortodoxe de Maria Negreanu.

Imediat dupa cel de al doilea razboi mondial, cu speranta normalizarii, au fost publicate cercetarile intelectualilor brasoveni Emil Micu, L. Somesan si V. Pop, concretizate in volumele: Din trecutul bisericesc, cultural si economic al romanilor din secuime si Depresiunea Intorsurii Buzaului. A urmat perioada neagra a sistarii cercetarilor, cand tema a fost pusa la index in numele “prieteniei fratesti” care, mai ales in timpul Regiunii Autonome Maghiare, s-a dovedit nefasta pentru romanii din arcul intracarpatic.

Pana in 1989, au aparut cateva lucrari care au dezvaluit, in special – ce-i drept cu intarziere – aspectele dramatice traite de romani in anii 1940-1944. Volumele, semnate de Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului18, Constantin Voicu, Ioan N. Ciolan, Mihai Fatu, Ioan Ardelean, Mircea Musat, Mihai Racovitan, Gheorghe Bodea, Vasile Suciu, Vasile Puscas, au aparut mai cu seama in editurile bisericesti sau

in Italia (cartea profesorului sibian Ioan N. Ciolan). Aceleasi edituri bisericesti au tiparit carti de istorie ecleziastica si monografiile unor personalitati nascute pe aceste meleaguri (Elie Miron Cristea, Nicolae Colan), semnate de Mitropolitul carturar Antonie Plamadeala si de preotii profesori Mircea Pacurariu, Paul Abrudan si Alexandru Moraru. Tot atunci au fost publicate importante studii ale istoricilor David Prodan, Stefan Manciulea, Stefan Pascu, Stefan Metes, Coriolan Suciu, Liviu Moldovan, Ioan Ranca, Ioana Cristache-Panait, Mihai Racovitan, Ana Grama, Dumitru Martinas, care abordeaza si problema romanilor din cele doua judete.

Profesorul Ioan N. Ciolan, istoricul Ion I. Russu si apoi cercetatoarea Ioana Cristache-Panait, au cutreierat toate localitatile din curbura interioara a Carpatilor, cercetand inscriptii de pe pietre funerare si documente de arhiva “vamuite” de vitregiile timpului, monumente de arhitectura laice si bisericesti si alte surse locale. S-au impus in constiinta publica si frumoasele lucrari de etnografie semnate de renumitii specialisti: Nicolae Dunare, Elena Secosan, Cornel Irimie, Mihai Pop, Romulus Vuia, Radu Nicola, Constantin Catrina si cele ale specialistilor locali Nicolae Moldovan, Nicolae Bucur, Vasile Negot s.a. Numai cercetatorul clujean Ioan Radu Nicola, in cateva expeditii de teren din anii 1933, 1955 si 1959, a inregistrat in zona Bretcu-Covasna peste 250 piese folclorice, publicand un valoros studiu despre circulatia baladei Miorita in aceasta zona.

Deosebit de valoroase sunt si lucrarile de demografie istorica publicate de Arhivele Nationale, editii intocmite de Costin Fenesan, Iosif I. Adam, Ioan Puscas, precum si cercetarile intreprinse de catre Academia Romana in acei ani pentru intocmirea noii lucrari de interes lingvistic, Atlasul roman pe regiuni. Transilvania de Grigore Rusu, Viorel Bidean si Dumitru Losonti. In toata aceasta perioada au continuat cercetarile arheologice incepute de Lászlo Francisc si Vasile Parvan, prin sapaturile efectuate de Ioan Nistor, Eugenia Zaharia, Székely Zoltán, Gheorghe Lazarovici, Viorica Crisan.

Dupa 1989, cercetarea asupra romanilor din judetele Covasna si Harghita a luat amploare, odata cu renasterea societatii civile romanesti (indeosebi prin activitatea Ligii Cultural-Crestine “Andrei Saguna”, a Fundatiilor “Mihai Viteazul” si “Miron Cristea”, a Asociatiilor “Justinian Teculescu” si a Cadrelor Didactice din judetul Harghita, a Despartamantului ASTRA Covasna-Harghita s.a.), care in regretabila absenta a institutiilor de stat specializate din zona, au initiat si aplicat proiecte si programe de cercetare stiintifica interdisciplinara, cu participarea unor specialisti din principalele centre culturale ale tarii. Impreuna cu Arhivele Nationale si cu Muzeele din Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Targu Mures, Deva, Bucuresti, Alba-Iulia, au fost organizate mai multe sesiuni, simpozioane, dezbateri, evocari, sub genericul “Mesajul arhivei”, Zilele “Andrei Saguna”, Zilele “Miron Cristea”, Zilele “Nicolae Colan” si, in mod deosebit, s-a impus sesiunea nationala “Romanii din sud-estul Transilvaniei.

Istorie. Cultura. Civilizatie”, care a ajuns la editia a VII-a. Infiintarea, in anul 1994, a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei a stimulat crearea cadrului institutional adecvat cercetarii stiintifice, prin fondarea Centrului Eclesiastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan”, din subordinea Episcopiei. Din anul 1997 functioneaza Muzeul Carpatilor Rasariteni, institutie de importanta nationala, subordonata Ministerului Culturii si Cultelor. Materialele prezentate la manifestarile organizate de catre cele doua institutii au aparut in cele sase numere ale anuarului Angustia, editat de acestea, un neintrecut tezaur documentar privind istoria si civilizatia romaneasca din sud-estul Transilvaniei. Au semnat aici, printre altii, valoroase studii si comunicari interesante, articole de arheologie, istorie, etnografie si sociologie: Gheorghe Lazarovici, Viorica Crisan, Zoe Maxim, Valeriu Cavruc, Székely Zsolt, Florea Costea, Bártok Botond, Valeriu Sarbu, Dumitru Protase, Ana Grama, Ioana Cristache- Panait, Ioan Ranca, Mihai Racovitean, Vasile Lechintan, Elena Mihu, Constantin I. Stan, Virgil Z. Teodorescu, Ioana Burlacu, Cristina Dinu, Eugenia si Vasile Crisan, Liviu Boar, Mircea Sfarlea, Aurel Marc, Dan Baicu, Ana Dobreanu, Ilie Sandru, Ioan Lacatusu, Valentin Istrate, Dorin Gotia, Cristian Crisan, Violeta Patrunjel, Maria Baila, Costel Cristian Lazar, Virgil Pana, Traian Bosoanca, Oana Dimitriu, Nicu Vrabie, Felicia Diculescu, Constantin Catrina, Valer Pop, Nicolae Bucur, Dorel Marc, Zorel Suciu, Nicolae Moldovan, Traian Rotariu, Maria Cobianu-Bacanu, Lily Rain s.a.

Tot dupa 1990, au aparut in volum si valoroasele lucrari ale eruditului arhivist si istoric Ioan Ranca, Romanii din scaunele secuiesti in antroponimele din conscriptii, vol. I: Scaunul Mures; vol. II: Scaunele Ciuc, Giurgeu, Casin si Romanii din secuime si rascoala lui Horea31. Remarcabila este si lucrarea cercetatoarei Ioana Cristache-Panait, Arhitecura de lemn din Transilvania, care include si judetul Harghita. Alte volume care trateaza si istoria romanilor covasneni si harghiteni au aparut tot dupa 1990, semnate de Ilie Sandru, Mircea Sfarlea, Nicolae Bucur, Nicu Vrabie, Ana Dobreanu, Dorel Marc. Ioan Lacatusu a publicat: Identitate si cultura la romanii din Secuime, Personalitati romanesti din Covasna si Harghita, Spiritualitate romaneasca si convetuire interetnica in Covasna si Harghita si a editat volumele de studii despre zona ale protopopuluicarturar Aurel Nistor si cele ale arhivistului Aurel Marc (impreuna cu Ana Dobreanu).

In aceeasi problematica de istorie se inscrie si partea din capitolul Consecintele Dictatului de la Viena in sud-estul Transilvaniei, semnat de Vasile Lechintan si Mihai Racovitan, in voluminoasa lucrare Istoria Romaniei. Transilvania. Importanta este si initiativa colectivului din cadrul Catedrei de Sociologie a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, coordonat de prof. univ. dr. Traian Rotariu, de a publica si republica, intr-o viziune moderna, incomparabil mai accesibila cercetarii, recensamintele din Transilvania din perioada 1850-1910, atat de concludente in privinta explicarii imenselor pierderi etnice ale romanilor din zona in discutie.

Tot pentru reconstituirea situatiei demografice, este demna de semnalat si lucrarea lui Varga E. Arpad, Erdély etnikai és felekezeti statisztikája (Statistica confesionala si etnica a Ardealului). Cercetatoarele Maria Cobianu-Bacanu si Lily Rain, de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane din Bucuresti, in urma studiilor efectuate pe teren au publicat valoroasele lucrari: S.O.S. romanii din Covasna si Harghita, Drama maghiarizarii romanilor din Covasna si Harghita (Maria Cobianu- Bacanu), respectiv Familia etnic-mixta (Lily Rain).

Reluand cercetarile etnografice din perioada interbelica si de pana in 1959, cercetatoarea Felicia Diculescu de la Institutul de Etnografie si Folclor “Constantin Brailoiu”, nascuta in Intorsura Buzaului, a cules si pregatit pentru tipar numeroase piese folclorice din zona Buzaului Ardelean. In acelasi domeniu se inscriu si cercetarile tinerei profesoare Florina Truta pentru zona Toplitei.

La intocmirea prezentei lucrari, de un real folos ne-au fost monografiile editate ale unor localitati din cele doua judete: Gheorghe Rafiroiu – Araci; Doina si Vasile Dobreanu – Subcetate; Ilie Sandru – Tulghes; Ioan Rachitan – Valea Mare; Petre Strachinaru – Dobarlau; Ioan Lacatusu – Targu Secuiesc; Ioana Cristache-Panait – Intorsura Buzaului, ultimele trei fiind micromonografii parohiale; Teodor Chindea, care a publicat in serial micro monografii despre Bilbor, Subcetate, Hodosa si Tulghes in Gazeta Ciucului si in volumul Contributii la istoria romanilor din Giurgeul Ciucului, iar alte monografii se afla inca in manuscris: Nicolae Vleja – Covasna; Ioan Bucur – Fagetel; Nicolae Moldovan – Valcele; Petru Mandru – Sarmas; Aurel I. Vita – Voslobeni. Din pacate, unele lucrari similare despre localitatile Micfalau, Porumbenii Mari, Zagon, Intorsura Buzaului, Valea Mare, despre care se stie ca au existat in perioada interbelica, s-au pierdut. La fel de folositoare au fost monografiile destinate unor personalitati nascute in cele doua judete, semnate de: Antonie Plamadeala, Alexandru Moraru, Ilie Sandru, Valentin Borda, Gelu Voican Voiculescu, Liviu Boar, Mihai Suciu, Luminita Cornea, Ioan Lacatusu. Volumele de memorialistica purtand semnaturi precum: Octavian C. Taslauanu, Romulus Cioflec, Victor Coroianu, Gheorghe Pascanu, Ionel Tompea, pe langa plusul de informatii atat de necesar cunoasterii trecutului romanesc si a convietuirii cu secuii si maghiarii din zona, au adus acel farmec al vietii traite, redat cu maiestrie literara. Importante fonduri arhivistice au fost valorificate intr-o serie de lucrari de licenta, grad didactic, masterat si doctorat in istorie, teologie, etnografie, sociologie, semnate de: Ioan Bercu, Stefan Nitu, Gheorghe Radu, Maria Prahoveanu, Dumitru Furtuna, Felicia Mares, Branduse Roman,Constantin Costea, Monica Rusu, D. Cotfas, ori cele elaborate in ultimii ani de tineri precum: Violeta Patrunjel, Maria Baila, Sebastian Suciu, Alina Iancu, Dorel Marc, Costel Cristian Lazar, Dan Buzea, Zorel Suciu, Delia Gabriela Ferchiu, Romeo Negrea, Sebastian Parvu, Ciprian Staicu, Claudiu Badescu lucrari care, odata cu noile metodologii de cercetare, aduc si limbajul proaspat al discursului istoric descorsetat de ingradiri ideologice.

Deosebit de utile ne-au fost apoi si cronicile si monografiile parohiale (atat cele mai vechi: Covasna, Valcele, Batanii Mari, Targu Secuiesc, Micfalau, Voslobeni, Bilbor, Imper, Galautas)51, cat si cele reactualizate sau intocmite din indemnul P.S. Ioan Selejan si ale preotilor protopopi Constantin Gane si Gheorghe Ratulea, special pentru a servi la intocmirea prezentei lucrari. Au raspuns cu promptitudine solicitarilor noastre si directorii de institutii scolare, cei doi inspectori scolari generali adjuncti Maria Solomon si Constantin Costea, pentru actualizarea situatiei invatamantului romanesc din cele doua judete. Aceeasi solicitudine au manifestat ofiterii superiori in retragere Grigore Ilincioiu si Liviu Cristian, presedinti ai Societatii “Cultul Eroilor” din cele doua judete, in privinta situatiei actuale a monumentelor istorice din zona.

Studii importante privind romanii din zona au aparut si sub semnatura cercetatorilor de etnie maghiara: Pál Judith, Cserei Zoltán, A. Varga, Pál Antal Sándor, Kovács Piroska, Oláh Sándor, Hermán Gustáv Mihály, Garda Dezsö, Vofkori Lászlo, Szocs János etc.

www.crestinortodox.ro

***

 

 

About these ads
This entry was posted in Articole and tagged , , . Bookmark the permalink.